Masturbare, poziţii sexuale şi homosexualitate la orele de educaţie sexuală

alg_sex_education_blocks

Părinţii elevilor de la o şcoală din Montana (SUA) s-au revoltat împotriva orelor de educaţie sexuală în care copiii din clasa I sunt învăţaţi despre relaţiile de tip homosexual, iar cei din clasa a V-a primesc lecţii despre poziţiile sexuale. Elevilor de liceu urma să li se predea lecţii despre arta erotică. Reacţia părinţilor a obligat conducerea şcolii să ia în considerare posibilitatea revenirii asupra deciziei privind conţinutul orelor de educaţie sexuală, notează AP.

„Au făcut chestiunea asta şi mai controversată prin faptul că au introdus subiecte ca relaţiile între persoane de acelaşi sex, pentru copiii foarte micuţi, învăţarea părţilor anatomice ale corpului uman, pentru copiii de grădiniţă, şi predarea artei erotice elevilor din clasele IX-XII”, a declarat Mikal Wilkerson, mamă a cinci copii care învaţă în şcoală. „Îi învaţă chiar şi despre anxietatea provocată de performanţele sexuale”, a mai spus Mikal.

În 2009, ONU recomanda introducerea în şcoli a unor lecţii de educaţie sexuală mult mai explicite, copiii urmând să înveţe, printre altele, despre avort, masturbare, identitate sexuală, violenţă sexuală etc. Realizatorii raportului şi-au justificat propunerea prin faptul că vârsta la care tinerii îşi încep viaţa sexuală a scăzut foarte mult. De asemenea, a crescut numărul avorturilor în rândul minorelor. Totuşi proiectul a stârnit o puternică opoziţie, mulţi părinţi nefiind de acord cu predarea unor lecţii despre sex copiilor lor.

„Toate studiile arată că, dacă îi educi pe copii încă de la vârste fragede vizavi de sex şi relaţii, la pubertate aceştia îşi vor începe viaţa sexuală mai târziu. De asemenea, sunt mult mai multe şanse să facă sex protejat, iar fetele să ia anticoncepţionale”, a declarat Simon Blake, directorul organizaţiei Brook din Marea Britanie.

Cei care se opun ideii cred că elevii cu vârste foarte mici nu trebuie să fie expuşi unor concepte abstracte, precum homofobia. „La vârsta aceea, ei ar trebui să înveţe… numele corespunzătoare anumitor părţi ale corpului lor şi cu siguranţă nu despre masturbare”, a declarat Michelle Turner, preşedintele organizaţiei Citizens for a Responsible Curriculum.

Responsabilitatea pentru educarea copiilor trebuie să fie asumată nu numai de şcoală, ci şi de părinţi şi mass-media. „Copiii vor să cunoască mai multe despre dragoste şi iubire. Prietenii, televizorul, părinţii care nu au timp de educaţia copiilor, toate influenţează comportamentul tinerilor”, a declarat psihologul Camelia Neagu.

Părerile sunt împărţite. Un studiu efectuat de britanici a arătat că acei copii care primesc lecţii despre contracepţie au tendinţa să îşi înceapă viaţa sexuală mult mai devreme decât cei care învaţă despre abstinenţă, conform Mediafax. Astfel, peste 50% dintre copiii care au participat la ore de educaţie sexuală au avut contacte sexuale la vârste mai mici decât cei încurajaţi să amâne primul contact sexual. Orele de educaţie sexuală îi încurajează pe copii şi adolescenţi „să experimenteze”, a spus Stephen Green, directorul naţional al organizaţiei Christian Voice (Marea Britanie).

În Danemarca, educaţia sexuală în clasele primare şi în liceu este obligatorie începând din 1991. În 2008, orele de educaţie sexuală au devenit obligatorii în şcolile de stat din Marea Britanie.

sursa: semneletimpului.ro

Share on TwitterSave on Delicious

Cuplurile care nu fac sex înainte de căsătorie sunt mai fericite

dragostea_asteapta

Nu e întotdeauna o greșeală să lași pe mâine ce poți face azi. O echipă de cercetători americani a arătat că cei care nu fac sex înainte de căsătorie au o viață intimă mult mai stabilă și mai satisfăcătoare decât cei care nu practică abstinența premaritală.

Psihologii de la Brigham Young University’s School of Family Life din Utah au ajus la concluzia că abstinența sexuală premaritală crește calitatea sexului după căsătorie.  Persoanele care au așteptat până în noaptea nunții pentru a-și începe viața sexuală s-au declarat cu 20% mai satisfăcute de relația lor, decât cuplurile care nu au practicat abstinența înainte de căsătorie. Read more »

Share on TwitterSave on Delicious

Video: Divortul este contagios ca o raceala

divort2

Divortul este contagios in mediile sociale. Este concluzia unui studiu citat de CNN. La baza studiului a stat ideea ca, dupa cum emotiile sau actiunile se pot transmite de la o persoana la alta in cadrul unui grup, in mod similar, decizia unui cuplu de a divorta se poate raspandi ca un virus, afectand alte cupluri. Oamenii cu prieteni care divorteaza au 147% sanse de a divorta la randul lor.

Riscul divortului se extinde de la un cuplu catre rude si prieteni, in primul rand, dar si la persoane cu care acesta are legaturi mai putin evidente, spune James H. Fowler, profesor la Universitatea din California. Read more »

Share on TwitterSave on Delicious

O treime dintre copii acceseaza site-uri porno inainte sa implineasca varsta de 10 ani

internet-child22

O treime dintre copii au accesat deja site-uri cu continut pornografic pana la varsta de 10 ani, conform unui studiu citat de Daily Mail. In plus, din zece copii cu varste intre 14 si 16 ani, opt au declarat ca acceseaza in mod regulat fotografii si clipuri cu continut porno, pe computerul personal. Doua treimi dintre acestia folosesc telefonul mobil in acelasi scop.

Parintii nu sunt constienti de pericolul pe care il presupune accesul copiilor la pornografia online. Studiul a relevat ca doua treimi dintre copii nu au discutat niciodata cu parintii lor despre acest subiect. Multi dintre parinti nu stiu sa foloseasca computerul la fel de bine ca proprii copii si nu au nicio idee despre posibilitatile de a limita accesul acestora la un anumit gen de site-uri. Read more »

Share on TwitterSave on Delicious

România detine locul I în Europa la nasterile in randul minorelor

new-born-baby-1a

Tinerele care ajung sa poarte o sarcina la varste fragede provin, in general, din familii dezorganizate, care traiesc mai ales in mediul rural.
Romania detine locul intai in Europa la numarul de nasteri inregistrate in randul minorelor. Numai in 2009, din o mie de femei care au nascut, 43 nu ajunsesera la varsta majoratului, potrivit unui studiu UNICEF.
Read more »

Share on TwitterSave on Delicious

Cat de gol inseamna indecent?

indecent

Ea imi spune ca nu vede nici o diferenta intre topless si 100% goala. De ce mai sus e altfel decat mai jos? Mie mi se parea totusi ca indecenta are niste niveluri. Pana la a ajunge prea jos, parcurgi niste etape.

Imbracata pe alocuri, acoperind strategic. Mulat si provocator. Decoltat. Topless. Nudism. Read more »

Share on TwitterSave on Delicious

Complexele personale o piedica in calea potentialului creativ

Complexele personale sunt blocaje in viata unei persoane. Ele realizeaza o sciziune a Eului, invadeaza intreaga personalitate, destructureaza si dezechilibreaza. Complexele se nasc in copilarie, din nevoile nesatisfacute in aceasta etapa a vietii, exacerbandu-si sau diminuandu-si efectele pe tot parcursul vietii individului.

Foarte multi autori care au abordat creativitatea dintr-un punct de vedere psihanalitic au luat in considerare importanta depasirii unor complexe personale in folosirea deplina a potentialului creativ. Adler de pilda reduce motivatia creativitatii doar la cunoasterea complexului de inferioritate.
Read more »

Share on TwitterSave on Delicious

Studiu care arata eficienta abstinentei la adolescenti

mire_mireasa

In timp ce societatea promoveaza folosirea prezervativului, studiile arata ca promovarea abstinetei pana la casatorie, este este cel mai sanatos comportament pentru adolescenti.

Nu va lasati inselati!!! Folosirea prezervativului nu este SIGURA! Chiar daca reclamele sugereaza acest lucru:

In raspuns la un nou studiu care demonstreaza eficienta educatiei la abstinenta pentru adolescenti, Family Research Council deplange respingerea de catre guvern a programelor care urmaresc sa ii educe in acest sens pe adolescentii din Statele Unite. Consiliul a dat o declaratie luni, 1 februarie 2010, dupa publicarea unui studiu realizat de John si Loretta Jemmott de la Universitatea din Pennsylvania, Geoffrey Fong de la Universitatea din Waterloo, si Institutul Ontario pentru Cercetari privind Cancerul din Waterloo, Ontario.
Read more »

Share on TwitterSave on Delicious

Fostul iubit al adolescentei din Caracal a incercat si el sa se sinucida

ranita_dragoste

Un adevarat lant al tragediilor este anchetat in aceste momente de politistii din Caracal. Acolo, o fata de 18 ani s-a sinucis pentru ca familia nu voia sa-i accepte noul iubit.

Cand a aflat ca tanara a murit pentru un altul, vechiul prieten al fetei, abia devenit major, a vrut sa termine si el cu viata chiar la parastasul copilei. A sarit de la etajul restaurantului unde avea loc pomana, iar medicii anunta ca au reusit sa-l stabilizeze.

Sorin, fostul iubit al Laurei, a plans marti toata ziua, isi amintesc apropiatii. La un moment dat, in mijlocul parastasului, l-au vazut ca se ridica brusc de la masa. S-a aruncat apoi de la etajul unu al localului. Read more »

Share on TwitterSave on Delicious

Orgoliu vs. dragoste. Cine pe cine bate?

orgoliu_dragoste

Dragostea inseamna sa treci dincolo de idei preconcepute, de prejudecati sau inhibitii, dincolo de orgolii sau egoism.

Si daca cel putin una din toate acestea inca mai persista, esecul sentimental este rasunator, ar spune unii mai idealisti.

Multi uita insa ca orgoliul face parte din personalitatea fiecarei persoane, ca este ceea ce partenerul tau trebuie sa accepte odata ce te-a vrut pe tine, dar toate astea inainte sa se treaca pragul spre orgoliu nefondat.

Daca ambitia aceasta depaseste pragul limita, daca partenerul nu cedeaza din motive nejustificabile, atunci un lucru este cert: nu vrei sa iti bati capul toata viata cu cineva incapabil sa acepte greselile si erorile umane. Nu-i asa?  Read more »

Share on TwitterSave on Delicious
Powered by WordPress | Visit iFreeCellPhones.com for Cell Phone Sale | Thanks to Palm Pre Blog, Best Savings Accounts Online and Fat burning furnace review