Complexele personale sunt blocaje in viata unei persoane. Ele realizeaza o sciziune a Eului, invadeaza intreaga personalitate, destructureaza si dezechilibreaza. Complexele se nasc in copilarie, din nevoile nesatisfacute in aceasta etapa a vietii, exacerbandu-si sau diminuandu-si efectele pe tot parcursul vietii individului.

Foarte multi autori care au abordat creativitatea dintr-un punct de vedere psihanalitic au luat in considerare importanta depasirii unor complexe personale in folosirea deplina a potentialului creativ. Adler de pilda reduce motivatia creativitatii doar la cunoasterea complexului de inferioritate.

Din punct de vedere psihanalitic, dar non-freudian, complexul se defineste ca un segment de conduita alcatuit din tendinte, reprezentari, afecte, care este decupat din Eul constient. Complexul este un obstacol in calea independentei si libertatii unui individ, o parte a personalitatii care functioneaza anormal fata de ansamblul coerent al personalitatii, un segment de comportament non-integrat. Cineva poate realiza ca are un complex (sau mai multe), ori mai bine zis simptomele unui complex, atunci cand o stare de inhibitie il impiedica in anumite situatii sa reactioneze adaptat si eficient. Ceea ce il impiedica poate fi o reactie stereotipa care nu are acordul voluntar al persoanei, care se manifesta prin sentimente si reactii fizice cum ar fi jena, rusine, imposibilitatea de a vorbi, dorinta de a fugi. Atunci cand ceilalti percep reactiile individului ca inadecvate, excesive, repetitive, de fapt individul nu are constiinta unei nereguli, a unui fapt anormal, el considerand ca se comporta obiectiv, conform personalitatii lui. Necunoasterea complexelor personale este totala atunci cand persoana isi construieste un sistem propriu de aparare.

Se considera ca acele complexe care sunt cele mai susceptibile sa intervina si sa blocheze demersul creativ sunt: complexul de nesiguranta sau de insecuritate, complexul castrarii sau al afirmarii de sine in plan sexual, complexul de vinovatie, complexul de inferioritate.

Sentimentul de siguranta, de securitate este deosebit de important in dezvoltarea normala a unui copil. Sentimentele de securitate se bazeaza pe stabilitatea universului copilului din primii ani de viata, iar dragostea materna este unul din factorii de baza ai sentimentului de securitate. Atunci cand o persoana si-a dezvoltat acest complex, simptomele prin care acesta se exprima sunt hiperemotivitate, lipsa de incredere in altii si in viata, impresia de pericol iminent, de nedepasit. Toate acestea conduc la accese de anxietate, fobii, conduite de evitare, tulburari psihosomatice, securitatea devine valoarea suprema a vietii. De asemenea, individul are o conceptie negativa si pesimista asupra vietii, de renuntare, sau dimpotriva insecuritatea se poate transforma in gust pentru riscuri extreme, in sfidarea permanenta a mortii. Carl Rogers admite printre premisele interioare ale creativitatii, existenta securitatii psihice alaturi de libertatea psihica. In opinia lui Rogers securitatea psihica se poate obtine prin trei procese: acceptarea neconditionata a individului, a valorilor sale, acordandu-i incredere deplina; astfel individul poate deveni mai putin rigid si se poate actualiza in mod spontan; crearea unei atmosfere care sa nu permita patrunderea unei aprecieri valorice exterioare. O apreciere critica provoaca nesiguranta individului il impinge spre o atitudine defensiva, limitand astfel sfera sa perceptiva, in timp ce intr-o atmosfera eliberata de critica, individul va apela din nou la etaloanele sale valorice interne. Ultima conditie necesara securitatii psihice o constituie siguranta individului ca este inteles. Individul stie ca este acceptat ca atare si in acest fel el se va deprinde sa-si dezvaluie Eul sau real si sa-si structureze relatiile cu mediul inconjurator.

Complexul castrarii sau al afirmarii de sine in plan sexual se refera in acest caz la dificultatea individului de a se afirma personal, responsabil si autonom in plan sexual, cel mai adesea datorita parintilor. Un parinte castrator impiedica dezvoltarea naturala sexuala a copilului daca ii impune, in cazul fetei un ideal ireal de puritate si blandete feminina, iar in cazul baiatului, sa-si infraneze manifestarile de virilitate. Cum se rasfrange asupra individului dezvoltarea acestui complex si mai ales cum afecteaza capacitatile si modul de exprimare creativa a acestuia? Sentimentele manifestate de acel individ sunt stingerea spontaneitatii, lipsa initiativei personale, dependenta totala, anxietate in afirmarea de sine, puternice sentimente de vinovatie, infantilizarea pe care parintii castratori o produc asupra copilului soldandu-se cu reducerea dinamismului Eului acestuia. O persoana care are acest complex poate fi timida, poate sa experimenteze, in tot ceea ce intreprinde, teama ca acel lucru sa fie gresit, sa displaca celorlalti, este pasiv si prefera sa fie condus, dependent de vointa altora. De asemenea in formele compensate se intalnesc personalitatile hiperautoritate, rigide care cauta sa-si compenseze slabiciunea Eului printr-un statut social ridicat. Intr-o forma supracompensata persoana manifesta agresivitate, tendinte sadice, nu stie sa se afirme decat producand suferinta, avand un comportament violent mai ales fata de imaginile autoritatii sau fata de acele structuri sociale care constrang realizarea dorintelor egoiste.
Complexul de vinovatie este abordat de mai multi autori asociat cu complexul „esecului”.

O persoana care si-a dezvoltat un complex de vinovatie este incapabil sa-si asume o responsabilitate reala; atunci cand aceasta persoana comite o eroare, aceasta persoana se simte obligata sa se autopedepseasca, pedeapsa pe care crede ca o merita fiind implacabila si permanenta. Persoana manifesta anxietate si lipsa spontaneitatii in actele sale deoarece ii este frica sa-si asume responsabilitatea pentru consecintele unui asemenea act spontan, are intotdeauna grija sa planuiasca totul, sa prevada pentru a evita tot ce-ar putea sa se intample rau. Persoana se culpabilizeaza atunci cand se odihneste, cand are dreptul la o clipa de repaos considerand ca nu merita sa se odihneasca pentru ca are o datorie de indeplinit, astfel incat isi interzice orice distractie, orice libertate a Eului, orice drept la fericire. Supra-Eul sufoca constiinta morala normala; orice nenorocire este considerata drept o pedeapsa divina meritata, individul se simte in permanenta judecat aspru, chiar daca este vorba doar de o simpla privire.

Acest complex nu are de-a face cu nivelele de inteligenta al persoanei. Intr-o forma mai putin grava, complexul de vinovatie se manifesta prin sentimentul de a nu fi in regula in pofida eforturilor depuse, individul are o teama puternica, fara baza reala de a nu gresi, are tendinta de a se justifica exagerat, are nevoie de acordul celorlalti, sa fie absolvit de greselile personale si prin aceasta sa-i fie satisfacute nevoile de recunoastere, de aprobare. Orice esec este intensificat si dramatizat. Individul se autofrustreaza de orice placere mai intima, isi neaga aceste nevoi sau le insoteste in satisfacerea lor de durere. Intr-o forma agravata, complexul de culpabilitate ia in stapanire intr-atat persoana incat frica se transforma intr-o fobie generalizata, nemultumirea cronica de sine a persoanei afecteaza grav tot ceea ce planifica si intreprinde aceasta.

Atunci cand un individ manifesta complexul de inferioritate, el se socoteste inferior in raport cu altii, este timid, timiditatea fiind deseori insotita de frica de a fi ridicol. Are dificultati in a se exprima, manifesta jena sociala, o hipertrofiere a sensibilitatii, se simte incapabil, este convins ca va avea un esec si ca toata lumea va rade de el. Datorita acestor convingeri rezulta sentimente de frica de a nu esua in tot ceea ce intreprinde, trac, tendinta de a se izola pentru a se ascunde privirilor potential batjocoritoare ale celorlalti, dorinta de a evita tot ceea ce inseamna examen, incercare, mod de a se evidentia. Individul se resemneaza sa ramana in conditia sa de inferioritate, ajungand de cele mai multe ori la depresie. Cel ce se simte inferior considera ca nu va placea niciodata nimanui, ca nu va reusi in nimic si nu va avea niciodata sansa sa fie apreciat. Cel care sufera de un complex de inferioritate isi blocheaza sansa de a-si trai creator viata, in toate aspectele sale.
Autor: Psiholog Iulia Florea

sursa:www.psiholife.ro